Centura de siguranta

Mituri despre centura de siguranță

De la apariția sa în automobile, centura de siguranță a fost un subiect controversat 

Mulți cred că centura de siguranță nu este atât de importantă. Din acest motiv, potrivit unui studiu realizat de Uniunea Europeană în anul 2008, nepurtarea centurii ocupă locul doi în ceea ce privește cauzele de deces din accidentele rutiere. De asemenea, conform aceluiași studiu, centura de siguranță ar salva 7. 300 de vieți anual. Așadar, dacă și tu ești convins că centura de siguranță nu este de folos în timpul condusului, este timpul să demontezi această ipoteză absurdă. 

Conform studiilor de siguranță rutieră, un accident la 50 km / h fără a purta centura este la fel de letal ca și săritul de la etajul patru. Dacă viteza este de 70 km / h, aceasta este echivalentă cu săritul de la etajul 7 

Centurile fac parte din elementele de siguranță ale unei mașini și deși nu pot preveni accidentele, contribuie la reducerea consecințelor lor fatale. În ciuda beneficiilor lor dovedite de-a lungul anilor, există încă persoane care cred că nu sunt necesare și că le „împiedică” să conducă și, mai rău, alții le folosesc doar pentru a evita o amendă. 

Deși centura de siguranță este unul dintre elementele fundamentale ale sistemului de protecție a șoferului și pasagerilor unei mașini, există îndoieli cu privire la utilizarea și eficacitatea acesteia.

Acestea sunt unele dintre cele mai comune mituri: 

  • Dacă mașina are airbaguri nu mai este nevoie să porți centura. Total greșit! Cea mai sigură cale este de a merge cu centura de siguranță într-un vehicul echipat cu airbaguri. Dispozitivul airbag protejează șoferul și pasagerii de lovituri puternice în cazul unui impact, însă centura evită riscul ca persoanele care o poartă să se miște din scaun în caz de accident rutier. Dacă airbagul se declanșează, iar persoanele din mașină nu poartă centura este foarte grav. Mai mult, unele mașini sunt proiectate astfel încât airbagul să se declanșeze doar dacă centura de siguranță este purtată. 
  • Nu trebuie să porți neapărat centura, căci nu vei face accident. Nimic mai greșit! Nimeni nu poate garanta că nu se va produce un accident. Această falsă securitate este total nepotrivită. Centura trebuie purtată întotdeauna! 
  • Dacă mașina este bună, modernă și are multe sisteme de securitate, nu e musai să porți centura de siguranță. Fals! În prezent, nu există un sistem capabil să înlocuiască sau să fie mai eficient decât centura de siguranță. Restul mecanismelor sunt complementare. 
  • Centura de siguranță nu te ajută cu nimic. Greșit! Potrivit OMS (Organizația Mondială a Sănătății), nu există un sistem mai eficient decât centura, deoarece reduce posibilitatea decesului cu 50%. 
  • În oraș nu este necesară purtarea centurii. Fals! La doar 40 km / h, o lovitură frontală poate fi fatală, deoarece capul ar putea sparge geamul din față. În plus, la 50 km / h, o persoană care cântărește 70 de kilograme ar fi aruncată din mașină cu o greutate de peste 3.000 de kilograme. 
  • Pe rute scurte, centura nu e tocmai necesară. Iarăși este o concepție eronată! Statisticile ne spun că tocmai pe aceste rute au loc majoritatea accidentelor. Așadar, poartă centura oricând, indiferent că mergi doar 2 kilometri! 

Centura provoacă disconfort și e mai bine să nu o porți. Neadevărat

  • Centura provoacă disconfort și e mai bine să nu o porți. Neadevărat! Fixarea corectă a centurii elimină orice disconfort. Mai incomod este rănirea gravă sau uciderea. 
  • Centura îl poate bloca pe cel ce o poartă în mașină în cazul unui accident rutier. Fals! Conform studiilor de siguranță rutieră, există cazuri extrem de rare în care centura nu mai poate fi deblocată în urma unui accident rutier.  
  • La viteză redusă, centura nu mai funcționează. Greșit! Dimpotrivă. Eficiența mai mare a centurii de siguranță se întâlnește la viteze mici decât la viteze mari. 
  • Purtarea centurilor de siguranță nu este atât de esențială pentru băieți, deoarece aceștia sunt șoferi mult mai buni. Total eronat! Tinerii sunt cei mai expuși riscului. Dintre deținătorii de permis de conducere, persoane cu vârste cuprinse între 18 și 34 de ani, 65% au murit în accidente rutiere pentru că nu purtau centura de siguranță.  
  • Centura îl poate răni pe cel ce o poartă în timpul unui accident. Fals! Totul te poate răni într-un accident. Centura este unul dintre puținele lucruri care îți pot salva viața. 

Dacă nu ai până în acest moment nu deții un permis de conducere și ești în căutarea unei școli de șoferi de prestigiu în București, Soft Drive este ceea ce cauți! Nivelul de experință, rata de promovare de 96%, posibilitatea de a face practică atât pe mașină cu cutie de viteze manuală, cât și automată sunt doar câteva din avantajele pe care  școala de șoferi Soft Drive ți le oferă! De asemenea, instructorii școlii de șoferi Soft Drive te vor învăța cât de eficientă este centura și cum aceasta îți poate salva viața. 

Poartă centura de siguranță și nu lăsa preconcepțiile să îți pună în pericol viața!  

You may also like

Lasă un comentariu

Pentru a personaliza conţinutul şi pentru a asigura o experienţă de utilizare mai bună, folosim module cookie. Accept Condiții utilizare

Adblock Detectat

Vă rugăm să ne susțineți dezactivând extensia dvs. AdBlocker din browserele dvs. pentru site-ul nostru web.